Cu o tradiție monahală încă din secolul al XIV-lea, într-un peisaj natural colinar și cultural specific maramureșean, Bârsana are astăzi inclusă vechea Mănăstire de lemn de pe Jbâr (secolul al XVIII-lea) pe lista patrimoniului mondial UNESCO, iar pe cea nouă în sufletul oricărui vizitator, situându-se ca reper în spiritualitatea maramureșeană. Ca în întreg Maramureșul, civilizația lemnului definește spațiul locuit, prin prezența celebrelor porți cu motive specifice (spirala și arborele vieții, rozeta solară, peștele, dinții de lup, furca cu trei brațe, cocoșul), însemne ale statutului social, ancorate în vechi credințe legate de armonia casei și protecția împotriva răului. Oieritul a dat numele comunei, care se trage de la ciobanii locali, numiți bârsani, crescători de oi cu blana lungă.

Tradiția milenară a băișagului (a mineritului), a fost cea care a reușit să țină închegată această comunitate. Bucium este locul unde oficial minele s-au închis în urmă cu mai bine de 50 de ani, dar locuitorii sunt conectați încă și visează la aurul pe care strămoșii l-au scos din adâncurile munților și la cel care este și astăzi sub vatra lor. Comuna Bucium stă la umbra celor două detunate, stânci vulcanice cu aspect neobișnuit. Detunata Goala, stânci ascuțite de andezit și bazalt, cu aspect de coaste, reprezintă una dintre cele mai importante atracții ale județului Alba. O altă atracție locală este Poiana cu Narcise de la Negrileasa. Floarea este ocrotită prin lege și este răspândită pe o suprafață de 45 de hectare. Denumirea științifică a florii este narcissus stellaris, dar localinicii o numesc rușculiță sau lușcă. Potrivit legendei, narcisele de pe pajiștile de aici au fost sădite de o pasăre măiastră, în semn de mulțumire unor ciobani.

Situate în culoarul Branului, cu specificul risipit al satelor de mare altitudine (peste 1000 m, adevărate recorduri de înălțime pentru așezările din țara noastră), așezate în cetatea naturală a Munților Bucegi – Piatra Craiului – Leaota, satele Fundata, Fundățica și Șirnea oferă un peisaj spectaculos, nefiind în mod întâmplător între cele mai vizitate locuri din România. Zona este recunoscută pentru preparatele tradiționale, îndeosebi pentru producția de brânzeturi (caș, brânză în coajă de brad, sortimente cu diverse ierburi și condimente), a balmoșului și modului de pregătire a pastramei. Nu este de mirare că în  zonă Măsurișul Oilor este o tradiție respectată cu sfințenie. În Noaptea Sânzienelor sunt culese flori de pe dealurile din sat pentru a fi păstrate mai apoi tot anul, localnicii fiind încredințați că în această noapte florile prind puteri magice. Recent, se remarcă orientări în direcția sustenabilității, ecologiei și responsabilității, susținute de către asociații și investitori locali.

Oamenii locului au trăit, ca și în alte sate ale zonei, legați de glie și de animale. Creșterea animalelor a fost întotdeauna o ocupație de bază, permițând locuitorilor să aibă o oarecare autonomie, muncită din greu. Datorită culturilor locale, negoțul cu pânzeturi de in și cânepă, mai ales în vremea de după Primul Război Mondial, completa veniturile din gospodărie. Pajiștile naturale ale locului constituie unele din cele mai vulnerabile ecosisteme la nivel european, tendința oamenilor fiind să le acopere cu pășuni, cu câmpuri arate, cu sate și orașe. Aici, în apropierea satului Mănăstireni, putem întâlni unele din cele mai bogate și diverse pajiști din întreaga lume, cu aproximativ 400 de specii de plante diferite și o multitudine de insecte.

Situat la poalele Munților Trascăului, la intrarea pe Valea Arieșului, Moldoveneștiul și satele aparținătoare sunt cunoscute pentru specificul agricol datorită solului foarte roditor. Oamenii din Moldovenești sunt renumiți ca buni gospodari și legumicultori, pământul din regiune fiind unul propice pentru agricultură, fiind foarte aproape de malurile râului Arieș. Există o carieră de piatră în Podeni, iar pietra de acolo a fost folosită la construcția caselor din Podeni, Pietroasa, la construcția grajdurilor și gardurilor din localitățile comunei. Piatra din cariera veche a fost folosită în jurul anilor 1930-1960 ca pietre funerare existente actual în toate cimitirele comunei. Piatra de Podeni a fost utilizată la construcția Parlamentului Maghiar din Budapesta, la construcția Casei Scânteii și a Casei Poporului din București.