Punct de Memorie Colectivă de la Vad
Punctul de Memorie Colectivă este o poveste vie a tradițiilor, transmisă din generație în generație de către locuitorii din comuna Vad. Aici, găsești povești din vremurile trecute, obiecte încărcate de istorie și tradiții de demult, toate reunite pentru a păstra și împărtăși esența comunității din Vad. Este primul centru cultural dintr-o serie de astfel de centre pe care le vom inaugura în restul de 11 comune din rețeaua România Remarcabilă. Centrul include o expoziție de patrimoniu și memorie locală pregătită alături de comunitatea locală, precum și spații educaționale în care se vor derula activități culturale și educaționale pentru elevi, pentru reprezentanți ai comunității și pentru turiști.
Vizitatorii vor putea descoperi la fața locului o arhivă de mirosuri și sunete care păstrează vii meșteșuguri, tradiții și elemente din peisajul rural (sunetul de coasă, mirosul de fân, de iarbă cosită), o expoziție de țesături și obiecte folosite de oamenii locului din generație în generație și lucrarea artistului Alex Mirutziu, dezvoltată anul trecut în comuna Vad, lucrare care vorbește despre viața comunității și patrimoniul cultural specific locului.
Punctul de Memorie Colectivă poate fi vizitat la adresa: strada Mănăstirii, nr. 28, comuna Vad, jud. Cluj (fostul Centrul de Informare Turistică).
Ca un rezervor comun de experiențe, memoria colectivă leagă indivizii și oferă un cadru pentru înțelegerea trecutului. Conceptul expoziționale are la bază utilizarea unor elemente de scenografie (light design, sound design) care, împreună cu obiectele expuse și dispozitivele multimedia, vor crea o atmosferă contemplativă, furnizând, totodată, vizitatorilor, o experiență imersivă în realitatea culturală și cotidiană a comunei Vad.


Urmărim imortalizarea unor obiceiuri și ocupații extincte, cum ar fi măsurișul laptelui, șezătoarea, împreunatul oilor, cununa grâului, sau amenințate cu dispariția cum e cositul tradițional, precum și alte tradiții sociale și religioase. Ne dorim ca în procesul de modernizare, autenticitatea să își păstreze locul cuvenit, iar comunitățile să reușească să se dezvolte valorificând ceea ce le este specific.
Vorbind despre memorie și referindu-ne la trecut, oamenii se aliniau ritmului naturii și se supuneau bunei conviețuiri. Spre exemplu, cei care au participat în trecut la tradiția măsurișului laptelui, care e din ce în ce mai rar întâlnită în prezent, vorbesc cu nostalgie despre valori comune, despre reguli nescrise respectate cu strictețe și despre ceea ce ține închegată o comunitate. Memoria fiecărui membru al comunității este la fel de importantă în construirea unei realități.

Prima încăpere evidențiază prezența ritmului în toate aspectele vieții rurale, regăsind ritmicitate în mișcările de coasă, sunetele tălăngilor animalelor, bătaia maiului, frământarea aluatului, mulsul animalelor, bătaia fierului, cioplirea lemnului, țesutul la război, muzica folclorică și chiar în semnul crucii. Toate obiectele expuse sunt donate de către săteni din comuna Vad, iar selecția lor s-a făcut în urma întâlnirilor și discuțiilor cu reprezentanții comunității. Spațiul expozițional este un spațiu de dialog fără bariere fizice, culturale, sociale. Interacțiunea directă cu obiectele este încurajată, nu interzisă.
Încăperea centrală găzduiește lucrarea de tip instalație artistică a artistului Alex Mirutziu. Instalația este compusă din casete luminoase care conțin în interiorul lor sculpturi reprezentând metafore ale credinței și a trecerii timpului, ale pierderii încrederii și, totodată, a câștigării ei, a vieții din om și a morții. Acest asamblaj este generat de esențializarea contactului personal pe care artistul l-a avut în timpul rezidenței pregnante în direcția dezvăluirii cu caracter uman, fără pretenții și construcții de escortă. Factorul care pune în mișcare această lucrare este cel al mărturisirii.
Născut la Sibiu în 1981, Alex Mirutziu creează tehnologii de reciprocitate efemeră. Prin filmele, sculpturile și performance-urile sale, artistul se confruntă cu ceea ce este diferit în noi prin acțiuni strategice care produc iluzia participării la viață, acceptand complicarea ordinii. În proiectele sale, premisa este aceea a identității ca problemă și sarcină pe care noi înșine trebuie să o transgresăm, sperând la pace cu prețul unei neliniști constante. Artistul abordează adesea tema dificultății de a muri alături de sondarea degradării, sau a deșirării, înțeleasă ca o responsabilitate a trezviei.
Încăperea surprinde aspecte legate de copilărie, atât din prezent, cât și din trecut. Tema este susținută prin intermediul a șapte obiecte donate de un număr de șapte copii, obiecte reprezentative pentru preocupările actuale ale copiilor, precum și prin înregistrări realizate de artistul Alexandru Mirutziu pe durata rezidenței. Unul din obiectele expuse este un costum realizat de Părintele Arsenie din niște sutane vechi, cu care copiii sperie turiștii care vin în comună. Este o tradiție nouă, pe care copiii o îndrăgesc și care vorbește despre introducerea unor elemente noi în tabloul tradițiilor și obiceiurilor locale. Informațiile istorice legate de copii și copilărie constă în mărturii colectate de la săteni și redate prin citate și fotografii.
Orar de vizitare
Persoană de contact:
Nicoleta Balaș, facilitator comunitar
+40 766 650 312


























