Moldovenești
Aflată la poalele munților Trascău, localitatea Moldovenești este locul de intrare pe Valea Arieșului.
Sate componente: Bădeni, Moldovenești, Pietroasa, Plăiești, Podeni, Stejeriș
01/03
Amplasată la ieșirea Văii Arieșului din zona de munte
Mâini care plantează, mâini care udă, mâini care plivesc, mâini care îngrijesc, mâini care smulg, mâini care împletesc. Mâini care salvează soiuri vechi, care an de an refac acest drum, fără să cârtească, fără să renunțe, fără să accepte semințe noi. Mâini care nu pregetă. Care iau funiile, care prind, care împletesc și joacă recolta. La stânga, pe dedesubt, la dreapta, până când fac ghirlande. De ceapă. Din soi de-al locului, crescută și adunată mereu din ăst loc, nu de alt soi, nu adus în tașca din alte zări. Mâini care cântăresc greul și nu renunță, mâini care iubesc până și resturile din care vor fierbe în închipuite alambicuri fibre de pe câmp. Mâini aspre.
Amplasată la ieșirea Văii Arieșului din zona de munte, în apropierea localității Rimetea, comuna Moldovenești era cândva numită Satul Cetății (Várfalva), după numele unei vechi fortificații medievale. Istoria comunei se leagă de exploatările de aur și sare din vecintătate, care au determinat și prosperitatea localnicilor.
02/03
Cetatea din Moldovenești
Cetatea din Moldovenești este atestată documentar începând cu anul 1075, ceea ce o face una dintre cele mai vechi fortificații medievale din Transilvania. Datorită poziției strategice aceasta a devenit vamă a sării și a contribuit la dezvoltarea așezărilor din jur.
Astăzi mai sunt vizibile doar urmele cetății, pentru că piatra din ziduri a fost refolosită de către localnici la construcția clădirilor din sat, o practică obișnuită în multe localități din Transilvania.
Pe teritoriul comunei au fost descoperite mai multe vestigii arheologice preistorice sau romane, precum și necropole medievale. Dintre bisericile aflate pe teritoriul comunei, biserica unitariană din Plăiești este monument istoric și datează din secolul al XIII-lea. Tavanul bisericii este format din 166 de casete pictate, în mare parte, în secolul al XVI-lea.
Castelul familiei nobiliare Jósika, aflat în centrul localității Moldovenești, este un monument istoric construit în stil baroc, proprietate privată.
03/03
Oamenii din Moldovenești sunt renumiți ca buni gospodari și legumicultori
Oamenii din Moldovenești sunt renumiți ca buni gospodari și legumicultori, pământul din regiune fiind unul propice pentru agricultură, fiind foarte aproape de malurile râului Arieș.
În comună există și un record aparte. Aici s-a înnodat cea mai mare cunună de ceapă din lume, eveniment înscris în Cartea Recordurilor.
La începutul toamnei în Moldovenești se desfășoară Festivalul Cepei. Anual, în luna octombrie are loc Balul Strugurilor, iar în luna februarie Balul Fărșangului.