Vernisaj Remarcabil #3: Mihaela Moldovan în comuna Bârsana

Mileuri croșetate manual și bibelouri expuse în sufrageriile familiale, modele de lasetă vizibile în urmele de praf de pe mobilier sunt elemente pe care Mihaela Moldovan le folosește în practica sa artistică. Ele fac parte din decorul domestic tipic al României anilor ‘80, iar artista folosește spațiul acestei nostalgii pentru a lansa dialoguri cu publicurile de diferite vârste. 

Mihaela Moldovan a ales rezidența din Bârsana datorită elementului biografic. Este născută în Maramureș și îi sunt cunoscute locurile și oamenii. În luna august, Mihaela a avut ocazia să-i invite pe săteni la șezătoare construind, împreună cu aceștia, împletituri arhitecturale care aveau să îmbrace căpițele de fân și prispele gospodăriilor lor. 

 

Încă de la început a existat o curiozitate pentru munca artistică, mai ales în rândul copiilor care-și doreau să se implice în procesul de creație. Ce înseamnă arta contemporană? Cum arată ea? Ce are ea de oferit? Toate aceste întrebări au determinat gazdele rezidenței să se apropie, să se implice, să-și ofere ajutorul în crearea mileurilor supradimensionate care aminteau de tradițiile trecute, dar care aveau, totodată, un aer nou și fascinant: “Când am ajuns aici în sat, am fost surprinsă de copii, că erau foarte săritori și doritori să mă cunoască, mai ales că le-am adus câteva mostre din ceea ce fac. Atunci am început să le explic și despre arta contemporană, și despre arta textilă, și despre ce fac ei, de fapt, ei făcând covoare cu scop decorativ, dar și practic”, povestește Mihaela.  

Instalațiile Mihaelei Moldovan au transformat firul fin de bumbac în sfoară industrială, creând sculpturi dantelate în prezența cărora satul devine o expoziție neconvențională. Dar poate aspectul cel mai emoționant din întregul proces nu a fost rezultatul în sine, ci felul în care arta poate schimba o comunitate. Fiecare zi de lucru îi aducea pe cei implicați mai aproape, câștigându-i în timp chiar și pe cei mai timizi dintre participanți: “Lucrul care mi-a rămas la suflet după experiența asta a fost faptul că mămica, cea care făcea noduri, îmi spunea că fiica ei nu a ajutat-o niciodată, nu părea interesată să continue munca în familie. După ce a început să se joace cu sforile astea mari care sunt foarte tactile, a zis «Wow, ce fain, pot să fac și eu». Și chiar în următoarea dată când m-am dus în vizită la familia respectivă, am văzut că mama îi dăduse fiicei să facă, și lucrase așa, o bucată mare din cânepă” își amintește artista. 

În întâlnirile dintre Mihaela și copiii și femeile din sat, mâinile au lucrat libere, poveștile s-au așternut și, aproape pe nesimțite, oamenii au ajuns să aibă mai multe țesături decât se gândiseră. Dar locuri pentru ele erau destule, așa că în 28 august constelațiile dantelate însuflețeau deja gospodăriile din Bârsana. În deschiderea vernisajului, artista ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze, înconjurată de toți cei care au intrat în șezătoare. Această întâlnire a fost doar începutul unei colaborări care aduce împreună creativitatea, ospitalitatea, curiozitatea și munca împreună.  


Programul de rezidențe face parte din proiectul România Remarcabilă – Interpretarea patrimoniului cultural rural prin artă și antreprenoriat, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021, în cadrul Programului RO-CULTURA. Acesta a avut loc în luna august 2023 în șase comune din județele Cluj, Maramureș, Brașov și Alba și s-a concentrat pe procese de creație participative, având ca scop investigarea identității comunităților și istoriei locale. 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top