Valea Viilor

O comună din Transilvania saxonă, o biserică gotică în UNESCO.

Sate componente: Motiș și Valea Viilor.

01/04

Noi suntem teutoni

De la 7 metri deasupra pământului te voi vedea, iar aici nu vei intra. Aici stăm noi, chemați să apărăm aceste meleaguri. De auzi clopotul, păzea! De ești localnic să te adăpostești de ceastă parte a zidului, de ești cuman să te pregătești să-ți primești plata. Noi suntem teutoni, suntem aici să luptăm, nu ne e frică. Regele ne-a chemat să apărăm zidurile cu care a împrejmuit biserica. E greu să domnești cu ochii la graniță, așa că zarea o scrutăm noi. Tot noi întindem arcul sau învârtim paloșul. Moartea nu ne sperie, căci ai noștri vor trăi aici liberi. Cetatea nu va cădea. Păzea!

02/04

La Valea Viilor, sașii și românii au conviețuit dintotdeauna

La Valea Viilor, sașii și românii au conviețuit dintotdeauna. Înainte de perioda comunistă, în Valea Viilor locuiau 800 de sași, dar în prezent, potrivit localnicilor, ar mai fi trei.

Sașii au fost colonizați în Transilvania în secolul al XIII-lea pentru a apăra granițele, dar și datorită abilităților lor în domeniul mineritului și eficienței economice a comunităților lor. Influența lor culturală a fost puternică. 

Pentru a proteja gospodăriile tradiționale, în fața noilor realități ale comunității, 5 gospodării din comună au fost incluse în reţeaua Ecomuzeului Regional Sibiu. Acestea şi-au păstrat aspectul original, cu grădini şi curţi amenajate în mod tradiţional.

03/04

Biserica fortificată

Biserica fortificată a fost construită în secolul al XIV-lea și se află din anul 1999 pe lista monumentelor UNESCO. 

Există dovezi care indică faptul că a fost ridicată pe locul unui alt lăcaș de cult și, pentru a proteja comunitatea de atacurile mongole de la început de secol XV, a fost ulterior fortificată. Zidurile sale de apărare, cu metereze și guri de aruncare, se înalță la 7 metri deasupra solului. 

Valea Viilor este una dintre cele șapte așezări rurale săsești din Transilvania, cu biserici fortificate, care au fost declarate patrimoniu universal UNESCO.

04/04

Marțian Negrea

Marțian Negrea s-a născut în 1893 la Valea Viilor și a fost unul dintre cei mai mari compozitori şi profesori ai secolului trecut.  

A studiat la Akademie für Musik und darstellende Kunst din Viena, iar în lucrările sale a combinat elemente ale gândirii impresioniste franceze şi postromantismului german cu melosul popular românesc. 

Este autorul mai multor lucrări de teorie muzicală și compozitor al suitei simfonice „Povești din Grui”.



Scroll to Top